DRRM promovează la Chișinău includerea cămășii cu altiță în patrimoniul UNESCO

DRRM promovează la Chișinău includerea cămășii cu altiță în patrimoniul UNESCO

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) a organizat miercuri, 14.09.2022, la Chișinău, împreună cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova și cu Ambasada României în Republica Moldova, un eveniment de promovare a dosarului comun depus de România și Republica Moldova pentru introducerea cămășii cu altiță în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO.

În cadrul acestui eveniment, la Centrul de Cultură și Artă Ginta Latină din Chișinău, a fost venisată o expoziție de costume populare de pe ambele maluri ale Prutului și a avut loc un concert de muzică clasică cu valențe populare, susținut de orchestra Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”, alături de soprana Alexandra Coman și tenorul Dumitru Mîțu.

Exponatele fac parte din colecția Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR) și din cea a Muzeului de Etnografie din Chișinău. A fost pentru prima dată, în 116 ani de la înființare, când o colecție a MNȚR a fost expusă la Chișinău, iar publicul o va putea admira până la finalul lunii octombrie, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

„Cămașa cu altiță, prin cromatică și ornament, spune o poveste – a națiunii noastre, a rãdãcinilor noastre, a frumuseții locurilor și oamenilor. Și pe lângă această poveste, mai spune și un mare adevăr: că avem aceeași culturală, aceleași tradiții, împreună cu istoria și limba română pe care le împărtășim. Cămașa cu altiță este deja cunoscută la nivel internațional (…), astfel, înscrierea ei în patrimoniul UNESCO este doar un pas firesc și bine meritat”, a declarat secretarul de stat al DRRM, Adrian Dupu.

„Sincere mulțumiri echipei din România, echipei din Republica Moldova, muzeografilor, cercetătorilor din Republica Moldova si România pentru munca pe care o faceți! Este extrem de important că aceasta campanie de promovare a dosarului comun are loc la Chisinau. Este un mesaj de unitate culturală, de unitate de patrimoniu, de unitate de neam, de națiune, de etnie, de sânge, de țară”, a adăugat ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan.

„Mă bucur să văd transformarea cămășii din patrimoniu imaterial în tezaur uman viu. Din fericire, există dumincile când mergem la biserică, unde văd oameni îmbracați în costum tradițional, ceea ce înseamnă că avem toată convingerea că ceea ce ne-a rămas ca moștenire va merge înspre generațiile următoare. Există un ferment cultural românesc constant la Chișinău. Nimeni nu va putea să oprească această mișcare culturală profundă care se întâmplă pe ambele maluri ale Prutului”, a spus ministrul Culturii din România, Lucian Romaşcanu.

La eveniment au mai participat ES ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, secretarul de stat din Ministerul Culturii, Diana Baciuna, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Janina Scutaru, membrii ai Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova, directorul ICR Chișinău, Narcis Afrăsinei, membri ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău și importanți oameni de cultură, printre care maestrul Eugen Doga.

Sursa: DRRM