În perioada 31 octombrie – 2 noiembrie (2022) europarlamentarul român Siegfried Mureșan, copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova s-a aflat într-o vizită oficială la Chișinău, unde a coprezidat cea de a 12-a Reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova.
În cadrul Reuniunii a fost aprobată o Declarație de urgentare a negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova, în momentul în care se dovedeşte că aceasta a îndeplinit cele nouă recomandări din Avizul Comisiei Europene.
„Parlamentul European va fi alături de Republica Moldova în fiecare etapă în procesul de aderare la UE şi în tot acest parcurs de integrare la Uniunea Europeană. Vom continua să tratăm Republica Moldova ca pe o prioritate a Parlamentului European. Vom lucra împreună la priorităţile urgente, dar vom fi alături de Republica Moldova şi pentru a întări capacităţile statului, pentru a îmbunătăţi serviciile publice”, a declarat Siegfried Mureșan.
În cadrul vizitei sale la Chişinău, europarlamentarul a avut întrevederi cu mai mulţi demnitari ai R. Moldova, air la 2 noiembrie, copreședinții Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova, Mihail Popșoi și Siegfried Mureșan au desfăşurat o conferinţă de presă.