În perioada 17-18 iulie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat în Marea Britanie, unde a participat la summitul Comunității Politice Europene, a avut întrevederi cu mai mulți lideri europeni și a discutat cu cetățenii moldoveni stabiliți în Marea Britanie.
Președinta Maia Sandu: „Keir Starmer, Prim-ministrul britanic, care este și gazda evenimentului, Președintele Franței, Emmanuel Macron, Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz, Președintele României, Klaus Iohannis, Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, și Președintele Consiliului European, Charles Michel, și-au reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova și au apreciat reformele pe care le implementăm.
Ne-am angajat să continuăm să muncim împreună pentru a face Moldova tot mai puternică, pentru a menține pacea și, în acest climat de siguranță, să dezvoltăm economia și să îmbunătățim condițiile de viață ale cetățenilor noștri.”