VIDEO | Președinta Maia Sandu a promulgat legea care interzice simbolurile „V”,...

VIDEO | Președinta Maia Sandu a promulgat legea care interzice simbolurile „V”, „Z” și panglica „Sf. Gheorghe”

Într-o declarație de presă (video), în legătură cu promulgarea legii care interzice simbolurile „V”, „Z” şi panglica „Sf. Gheorghe” – lege care intră în vigoare din 20 aprilie 2022 – Președinta Maia Sandu a spus: „Oamenii vor putea în continuare să-i comemoreze pe eroii care au luptat în cel de-al doilea război mondial. Noi ținem minte sacrificiul eroilor, știm cât de mare a fost prețul cu care a fost obținută pacea atunci. Specularea victoriei din 1945 pentru a promova astăzi o agresiune militară împotriva Ucrainei este o ofensă adusă memoriei părinților și bunicilor noștri, care și-au dat viața ca noi să putem trăi în pace. […] Cei care astăzi justifică uciderea ucrainenilor, mâine sau chiar astăzi pot cere uciderea moldovenilor. Cei care nu condamnă azi războiul sunt al fel ca cei care nu au condamnat la vremea lor pogromurile, Holocaustul sau deportările. Nu uităm aceste pagini tragice și rușinoase din istoria noastră. Nu putem admite repetarea lor și nu putem permite ca atrocitățile de azi să fie asociate cu eroii din cel de-al Doilea Război Mondial, care și-au dat viața pentru pace. […] Trebuie să spunem un NU ferm războiului și simbolurilor acestuia

video