A fost inaugurat laboratorul de televiziune al Universității de Stat din Moldova,...

A fost inaugurat laboratorul de televiziune al Universității de Stat din Moldova, dotat de DRRM

Laboratorul de televiziune al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova a fost inaugurat marți, 25 ianuarie, curent, în prezența mai multor oficiali din România și Republica Moldova: șeful Cancelariei prim-ministrului României, Mircea Abrudean, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, E.S., ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, iar din partea Universităţii de Stat din Moldova, rectorul Igor Şarov.

În studiourile de televiziune dotate de DRRM, studenții au toate condițiile pentru realizarea de emisiuni informative, iar primul material jurnalistic a avut loc astăzi, cu ocazia inaugurării, pentru postul TV „Unda liberă”, al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) din Chișinău. În cadrul acesteia s-a discutat despre viabilitatea proiectelor finanțate de Guvernul României la Universitatea de Stat din Moldova.

Acest spațiu destinat studenților a fost dotat, la finalul anului trecut, cu sprijinul financiar al DRRM, cu echipamente necesare pentru formarea viitorilor jurnaliști (aparate de fotografiat de ultimă generație, camere web, drone, microfoane, promptere, ecrane LED, lumini de studio, softuri de montaj audio și video). Acestea vor asigura suport logistic celor peste 600 de studenți ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, pentru formarea unor competențe practice.

Laboratorul constituie un mijloc important de promovare a identității lingvistice a cetățenilor de peste Prut, a imaginii României în Republica Moldova și contribuie, în mod semnificativ, la formarea viitorilor jurnaliști moldoveni. 

DRRM continuă astfel acțiunile concrete de sprijinire a cetățenilor din Republica Moldova pentru păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității românești.

Sursa – DRRM