Pe final de 2022, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu încheie șirul de întrevederi cu omologii săi prin găzduirea la Chișinău a ministrului afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, se spune în comunicatul oficial al MAEIE din R. Moldova. Reproducem, mai jos, comunicatul integral:
„A fost un an extrem de dificil pentru regiunea noastră, pentru Ucraina, dar și Republica Moldova, dar împreună cu România continuăm să gestionăm consecințele acestui război.
Împreună cu România și țările membre ale Uniunii Europene, Republica Moldova a marcat o reușită istorică în anul 2022 – am devenit stat candidat pentru aderare la UE.
Am reușit împreună să organizăm în premieră ședința comună a legislativelor, să găzduim la Chișinău ședința comună a guvernelor noastre. Nu am să obosesc să reamintesc, inclusiv în spațiul public, că în drumul nostru de aderare la UE, Republica Moldova are doi ambasadori în fiecare capitală – cei ai Republicii Moldova precum și cei ai României. Interacțiunea fără precedent a diplomațiilor noastre, împreună cu efortul comun al șefilor de stat Maia Sandu și Klaus Iohannis, ai guvernelor și legislativelor noastre, ne-au permis să fortificăm parteneriatul strategic pentru integrare europeană și să întărim comunitatea noastră de limbă, istorie și cultură.
Constat că datorită acestor eforturi comune, relația noastră cu România este cea mai apropiată și puternică din ultimele 3 decenii. Despre susținerea concretă a României cunoaște fiecare comunitate și familie, indiferent de limba vorbită sau preferințele politice și geopolitice.” – a spus oficialul moldovean.
MAEIE precizează că aceste proiecte au un impact direct asupra îmbunătățirii calității vieții cetățenilor.
Începând cu bursele studențești care au deschis noi oportunități și au pregătit sute de mii de profesioniști, unii dintre care sunt plenar angajați în domeniul public și privat al țării noastre, granturi și suport bugetar direct peste 1100 de grădinițe reparate, peste 200 de microbuze școlare donate în beneficiul elevilor din școlile cu predare în limba română, ucraineană, găgăuză, rusă sau bulgară pentru a putea beneficia de condiții bune de transport, motorină pentru agricultori, vaccin în perioada pandemiei, ajutor umanitar din primele zile ale războiului pentru gestionarea crizei refugiaților, sprijin pentru modernizarea satelor și înfrățirea localităților, eliminarea tarifelor de roaming, susținerea culturii, ultima reușită fiind înscrierea cămășii cu altiță în patrimoniul imaterial al UNESCO, construcția gazoductului, poduri care ne leagă precum și cele pe care planificăm să le construim.
Un alt ajutor esențial a constat în electricitate, gaze naturale, inclusiv stocarea acestora în România, păcură, combustibili, lemne de foc, într-o perioadă în care cetățenii noștri văd clar că bombardamentele cu rachete rusești aduc întuneric, frig și disperare în casele ucrainenilor, dar și în regiune.
Oficialul moldovean a discutat cu omologul său despre cum războiul brutal al Federației Ruse din Ucraina a provocat schimbări majore în țara noastră afectând securitatea Republicii Moldova.